Preotul care cere bani pentru înmormântare riscă să-şi piardă parohia

Contribuţiile băneşti cerute de biserici nu trebuie percepute ca fiind sume sunt obligatorii, chiar dacă sunt afişate în mai toate parohiile. În realitate este vorba doar despre ajutoare financiare pe care oamenii le dau bisericii de bună voie și  pentru care trebuie să primească chitanţa. Preoţii nu au voie să pretindă aceste sume, iar dacă cer bani pentru înmormântări,  riscă chiar să-şi piardă parohia, scrie directmm.ro.

Hotărârea Sfântului Sinod numărul 13.842/din 22 decembrie 2014 spune negru pe alb ca preotul care cere bani pentru înmormântare risca să-şi piardă parohia, fapt confirmat şi de Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Romane.

“Sunt sancţiuni care merg de la simpla mustrare, apoi verificări periodice, se ajunge la mutarea disciplinară din parohie a preotului respectiv sau, în cazurile extreme, care presupun multe greşeli acumulate în timp  – caterisirea” – a precizat, pentru bugetul.ro,  Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române.

Peste tot există contribuţii pentru slujbele bisericeşti, valorile diferind de la o parohie la alta. Indiferent de suma afişată, oamenii trebuie să ştie că dau aceşti bani de bună voie. Toate cazurile în care sunt forţaţi să plătească pot fi reclamate Bisericii Ortodoxe Române.

2 thoughts on “Preotul care cere bani pentru înmormântare riscă să-şi piardă parohia

  1. Nu este vorba despre cei ce isi etaleaza luxul. Cei ce au oricum ofera din marinimie si nu fac reclamatii. Este vorba despre oamenii mei nevoiasi. Asta e problema.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *