După mai bine de 2 ani de zile de contestații din partea președintelui Iohannis și 6 voturi finale în plenurile Senatului și Camerei Deputaților, în sfărșit Președintele Republicii a semnat decretul de promulgare a “Legii de modificare și completare a legii vănătorii și protecției fondului cinegetic 407/2006”.
“Din primul an de mandat de senator mi-am asumat modificarea legii vânătorii, în sensul de a-i sprijini pe fermierii a căror culturi agricole erau distruse de animalele sălbatice. Procedurile și condițiile impuse pentru a primi despăgubiri erau complicate și era aproape imposibil ca fermierul să primească compensațiile. Am susținut în fața colegilor senatori și deputați modificarea legii vânătorii și am reușit să scoatem din lege obligativitatea ca fermierii să asigure paza culturilor ca o condiție pentru a fi despăgubiți. Mai mult, tot printr-un amendament la lege am introdus obligativitatea ca gestionarii fondului cinegetic să informeze periodic administrațiile publice locale, în speță primăriile, asupra măsurilor pe care le iau în ceea ce privește realizarea cotei de recoltă, asigurarea hranei complementare, acțiunile de îndepărtare a faunei cinegetice la solicitarea utilizatorilor terenurilor agricole cât și asupra situațiilor în care se pot produce pagube proprietarilor de terenuri” a declarat senatorul Lucian Trufin.
De asemenea, s-a stabilit în mod clar în textul legii faptul că despăgubirile se plătesc în maxim 40 de zile de la constatarea pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic, culturilor agricole sau animalelor domestice.
“Fermierii botoșăneni trebuie să știe că începând de astăzi, prin promulgarea modificărilor și completărilor la Legea 407/2006, nu vor rămâne doar cu pagubele făcute muncii lor de animalele sălbatice, ci vor fi despăgubiți în maxim 40 de zile de la constatare. Totodată le transmit domnilor primari că acum au temei legal de a cere gestionarilor fondului cinegetic de pe raza teritorială a localităților pe care le conduc să întreprindă toate măsurile necesare pentru prevenirea eventualelor evenimente ce ar putea duce la pagube materiale făcute de speciile de faună de interes cinegetic, asupra culturilor agricole și animalelor domestice” a mai adăugat senatorul social- democrat.