Încep concedierile din ANAF: Peste 2.000 de angajaţi, daţi afară până la mijlocul verii

Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) va fi finalizată până în vară, urmând să fie concediate peste 2.000 de persoane, a anunţat marţi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, precizând că odată cu informatizarea instituţiei nu va mai fi nevoie de atât de mult personal.

Potrivit acestuia se vor elimina 150 de posturi de conducere şi a aproape 2.000 de posturi din structură.  

„În ANAF apare un departament la care ţin foarte mult, un departament de statistică care este ceva pe care cam toate ţările le au. Acolo se va face, de fapt, analiza de risc. Acest lucru îl vor face algoritmi şi statisticieni, nu oameni care cunosc oameni şi au inamici sau prieteni.   Reorganizarea ANAF înseamnă, în acelaşi timp, eliminarea a 150 de posturi de conducere şi a aproape 2.000 de posturi din structură. De asemenea, înseamnă Antifrauda care trece sub Inspecţia Fiscală, deci trei vicepreşedinţi în loc de patru.   Rămâne discuţia despre Vamă, dar şi acolo vor fi schimbări. Pe de o parte, vreau să fac economii, pentru că odată cu informatizarea ANAF nu o să mai am nevoie de atât de mult personal. Vreau ca, până la jumătatea anului, ANAF să fie informatizat. Vorbim despre casele de marcat, o chestiune aşa de simplă… Să legăm casele de marcat la sistemul ANAF. Am făcut tot sistemul privat să cumpere case de marcat sofisticate, dar ANAF nu are sistemul gata. A trebuit să prorog acest lucru, pentru că altfel trebuia să dau amenzi oamenilor. Trebuie să mergem în CSAT pentru a grăbi lucrurile. Obiectivul meu este să ai maxim un control pe an, complex”, a spus Cîţu.  

Ministrul de resort a punctat, în acelaşi timp, că procesul de informatizare al ANAF trebuie grăbit, pentru că România este ruşinea Europei la acest capitol.

Sursa: Adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *