Accidentul în care au fost rănite 11 persoane, care a avut loc, duminică, în județul Botoșani, s-a produs din vina șoferului mașinii Opel. Cel puțin asta reiese din cercetările efectuate de polițiști până la acest moment. Omul circula cu mașina pe drumul județean, dinspre localitatea Blândești, iar la intersecția cu drumul național nu a acordat prioritate de trecere microbuzlui, care circula dinspre municipiul Botoșani. În urma impactului, autoturismul a fost cuprins de incendiu, la locul respectiv fiind chemați pompierii, care au stins flăcările.
Cei doi conducatori auto au fost testati alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Din cele 11 persoane rănite, patru sunt din autoturismul Opel ( printre care si un minor de 12 ani) si 7 din microbuz. Alte 2 persoane au refuzat acordarea de ingrijiri medicale. Traficul a fost deblocat în zonă.
„Cercetarile continua, in cauza fiind intocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infractiunii de vatamare corporala din culpă”, susține purtătorul de cuvânt al Poliției Botoșani, Maria Carp.
Victimele au vârste între 12 si 54 ani și au diferite traumatisme și fracturi. Zece sunt constiente, iar o femeie este în comă.