Un bărbat de 67 de ani, din municipiul Suceava, a fost găsit mort, într-o râpă, vineri, într-o pădure din comuna suceveana Pârteștii de Jos. Nicanor M. plecase în pădurea din spatele locuinței sale pentru a aduna lemne. Văzând că nu mai vine, rudele s-au speriat și au început să-l caute.
El a fost găsit într-o râpă de aproximativ opt metri, căzut cu fața în jos. Cel mai probabil, el s-ar fi întins după o creangă pe marginea prăpastiei, a alunecat și a căzut.
Un echipaj de la ambulanță a ajuns la locul respectiv, dar nu s-a mai putut face nimic pentru el.