Un cunoscut profesor, originar din Botoșani, s-a stins din viață. Acesta a fost director al Grădinii Botanice din Iași.
Mihai Mititiuc s-a născut pe 16 martie 1937, în comuna Mihăileni, judeţul Botoşani. Dupa absolvirea scolii generale din comuna isi continuă studiile la Liceul “Grigore Ghica” din Dorohoi, absolvind în anul 1955, potrivit Stireadeiasi.ro. Devine student al Facultăţii de Ştiinţe Naturale-Geografie, în cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, terminând ca şef al promoţiei 1960.Încă din timpul facultăţii devine asistent la Catedra de Botanică a Facultăţii de Biologie din Iaşi.
În anul 1968 obţine titlul de doctor în biologie, la Universitatea din Bucureşti, cu tema “Contribuţii la cunoaşterea micromicetelor şi macroicetelor din rezervaţiile Ponoare şi Frumoasa (judeţul Suceava)”, sub îndrumarea prof.dr.Olga Săvulescu.
A descoperit 35 de specii noi pentru ştiinţă în domeniul micologiei şi al micromicetelor, 500 de specii noi pentru România, altele pentru Moldova şi încă 900 de specii citate pe plante gazde noi.
Din 1990 până în 2007 este director al Grădinii Botanice din Iaşi, cea mai veche şi mai prestigioasă grădină botanică din România.
Corpul neînsuflețit va fi depus la biserica Sf. Nicolae din Copou, iar slujba de pomenire va fi luni 06 ian 2020 la ora 12.00. Inmormantarea va fi ulterior, la cimitirul Petru si Pavel.