Tudorenii au fost și ei, în Ajun de Anul Nou, într-o sărbătoare a tradițiilor. Sute de persoane au participat la festivalul de datini și obiceiuri din comuna Tudora. Au ascultat colinde și urături, au admirat mascații și au așteptat, ca în fiecare an, cu sufletul la gură Jocul căiuților, unul dintre cele mai apreciate obiceiuri din localitate.
Așa cum cere datina, după spectacolul de pe scena din centrul comunei, urătorii, ceata de mascați, capra și căiuții pornesc pe la fiecare gospodărie pentru a-i ura și pentru a le ura un an nou fericit.
Aceștia sunt răsplătiți, conform tradiției, cu merinde, fructe, băutură și bani.