Doi tineri din județul Botoșani au ajuns cu mașina într-un podeț din cauza vitezei cu care șoferul circula. Accidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în interiorul localităţii Soloneţu Nou, din comuna suceveană Cacica.
Un tânăr 20 ani din judeţul Botoşani nu a adaptat viteza la condiţiile de drum și într-o curbă la dreapta a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând cu autoturismul într-un podeţ din partea dreaptă a părţii carosabile.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a unei tinere de 15 ani din Dorohoi, pasageră pe scaunul din dreapta faţă, care a fost transportată, cu ambulanţa, la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
„Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural”, spun polițiștii.