Întrucât majoritatea incidentelor generate de materialele pirotehnice se petrec în perioada Sărbătorilor de Iarnă, având în vedere riscurile sporite la care sunt expuși în special copiii ca urmare a utilizării unor astfel de materiale, polițiștii acționează permanent pentru identificarea la timp a celor care nu respectă legislația și pun în pericol sănătatea celor mici.
Conform art. 37 din Legea 126/1995 republicata, „orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an”.
Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.
Persoanele care produc, deţin, transferă sau comercializează articole pirotehnice precum şi persoanele care folosesc obiecte pirotehnice pentru scopuri tehnice au obligaţia de a obţine autorizaţia din partea inspectoratului teritorial de muncă şi de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau inspectoratul judeţean de poliţie pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea, după caz”.
Persoanele fizice nu au dreptul sa deţină, să utilizeze, să transporte, să depoziteze, să experimenteze ori să mânuiască explozivi de uz civil sau articole pirotehnice, sub sancţiunea răspunderii penale, daca nu fac dovada calităţii de artificier sau pirotehnician autorizat şi nu reprezintă o persoană juridică autorizată şi înregistrată conform prevederilor legale, cu excepţia articolelor pirotehnice din categoria 1 si P1 , ce pot fi deţinute si utilizate de persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani.
ATENŢIE! În categoria 1 sunt incluse numai obiectele pirotehnice de divertisment foarte mici de tipul artificiilor (de exemplu: steluțe; lumânari scânteietoare; jerbe cu scântei; minifacle; minisori; inele de foc; sateliți).
Se INTERZICE folosirea articolelor pirotehnice în următoarele condiții:
-
Între orele 24.00 – 06.00, cu excepția evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale;
-
La o distanța mai mica de 50 m de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 m față de cele cu peste 4 niveluri;
-
La o distanță mai mică de 500 m de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze;
-
La o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
-
În locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
-
Pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spații deschise cu aglomerări de persoane;
-
La o distanță mai mică de 500 m de păduri.