Un șofer din Botoșani s-a ales cu dosar penal după ce, în a treia zi de Crăciun, a condus un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Poliţiştii Secţiei Rurale nr. 1 Botoşani aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza comunei Corni, au observat un autoturism care avea o deplasare sinuoasă, procedând la oprirea acestuia.
Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat de 57 de ani, din comuna Vorona, iar cu ocazia testării alcoolscopice a rezultat o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Omul s-a ales cu dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.