Prefectul județului Botoșani, Alexandru Colbu, consideră că echipa pe care o are la Cancelaria prefectului este una bine pregătită și profesionistă. El a precizat totodată că, Cancelaria Prefectului nu i-a fost impusă de cei care l-au promovat pe funcție, chiar dacă directorul de cancelarie este Roxana Anușcă Țurcanu-președintele ALDE Botoșani, Gabriel Atudoroaie, fost candidat ALDE la Primăria Botoșani și Vlad Romanescu, fiul primarului de Păltiniș, Costel Romanescu, care a trecut și el la ALDE.
”Consider că am o echipă foarte bună, profesionistă, pregătită. Mă bazez pe această echipă, ei se bazează pe mine și sper să ducem la final acest mandat. Consider că se impune să le acordăm respectul necesar pentru că sunt oameni pregătiți și chiar mă bazez pe ei. În cele câteva zile pe care le am de la instalare au dovedit că știu să-și facă treaba, că sunt profesioniști, sunt inimoși și dornici de colaborare”, a precizat Alexandru Colbu.
Prefectul a ținut să sublinieze că cei trei au ”experiență politică și profesională”, iar despre tânărul Vlad Romanescu a precizat că : ”la cei 26 de ani nu prea a avut timp să dovedească prea multe. Am încredere în tineri și vreau să-i promovez”, a adăugat Colbu.
Un obedient al sistemului.