Un accident rutier a avut loc, luni, în județul Botoșani, un bărbat fiind lovit de un autoturism. Omul, de 40 de ani, din comuna Drăguşeni, care se angajase în traversarea drumului judeţean DJ 282, fără a se asigura în mod corespunzător, a fost acroşat de un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani.
În urma impactului a rezultat rănirea pietonului, acesta fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
Persoanele implicate în producerea accidentului au fost testate alcoolscopic, rezultatul fiind negativ în cazul conducătorului auto, respectiv 1,64 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul pietonului. Ambilor le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă o soluţie conform prevederilor legale”, susțin polițiștii.