Devenită tradiție, prezența în apropierea sărbătorilor de iarnă a sute de colindători din tot județul la sediul PSD Botoșani a bucurat și anul acesta sufletele membrilor social-democrați.
Peste 500 de minunaţi păstrători ai obiceiurilor şi datinilor străbune din localităţile Avrămeni, Bălușeni, Cândești, Corni, Coșula, Cristești, Curtești, Lozna, Mileanca, Știubieni, Văculești, Vârfu Câmpului, Vlăsinești și Vorona au oferit ieri un impresionant spectacol la sediul PSD Botoșani.
Gazde primitoare, membrii Partidului Social Democrat au urmărit cu zâmbetul pe buze reprezentațiile celor 14 ansambluri și i-au răsplătit pe membrii acestora cu prăjituri, colaci, fructe și preparate tradiționale.
„Frumuseţea acestor datini nu poate fi văzută în altă parte din ţară şi de aceea doresc să le mulţumesc acestor oameni inimoşi care păstrează în continuare vie această tradiţie. Vreau să le mulţumesc şi pentru faptul că am fost împreună şi în acest sfârşit de an, înaintea Crăciunului, deoarece noi cei din PSD, noi cei care suntem alături de oameni, ţinem la tradiţie, ţinem la bucuria creştinească a Crăciunului”, a declarat Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.
Vremea deosebit de bună a făcut că pe lângă sutele de colindători să mai ia parte și numeroși botoșăneni, vizibil impresionați de programul oferit de ansamblurile prezente.