Două persoane au murit și şapte au fost rănite, în noaptea de duminică spre luni, după ce microbuzul în care se erau a ieșit de pe drum și s-a izbit de un copac, în localitatea Poienari, județul Neamț. Microbuzul venea de la Londra și mergea către Vaslui, scrie Mediafax.
Potrivit ISU Neamț, accidentul s-a produs pe DN 15D, în localitatea Poienari. Forțele de intervenție au găsit un microbuz ieșit de pe drum și care a izbit un copac de pe marginea drumului.
Din cei 9 ocupanți, 3 au fost scoși din microbuz de către participanții la trafic, 3 de primii pompieri ajunți, iar 3 erau încarcerați.
Doi bărbați au murit, iar alți 7 au fost duși la CPU Roman. Unul dintre răniți e în comă.
Poliția Neamț a informat că microbuzul era condus de un tânăr de 29 de ani din Vaslui, care într-o succesiune de curbe nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul și s-a izbit frontal de un copac.
În urma impactului au murit doi bărbați de 40, respectiv 41 de ani, iar alți șapte, cu vârste cuprinse între 31 și 51 de ani, toți din județul Vaslui, au fost răniți.
Șoferul nu a băut alcool.
Polițiștii continuă cercetările pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.