O paradă de datini şi obiceiuri a avut loc, duminică dimineaţă, pe străzile din Botoşani. Mii de persoane s-au adunat să urmărească formaţiile de capre, căiuţi, urşi, colindători şi urători. Parada a pornit din faţa Prefecturii a continuat pe străzile Cuza Vodă, Nicolae Iorga, Calea Naţională până la Direcţia Muncii şi înapoi în Piaţa Revoluţie.
La paradă participă formațiile de datini și obiceiuri din județ Băluşeni, Corlăteni, Costeşti, Coşula, Cristeşti, Oneaga, Curteşti, Durneşti, Hăneşti, Hlipiceni, Ibăneşti, Lozna, Mileanca, Sarafineşti-Corni, Socrujeni – Gorbăneşti, Ştiubieni, Văculeşti, Vârfu Câmpului, Vlăsineşti, Vorona, dar și din județele Bacău, Bistriţa Năsăud, Iaşi, Neamţ, Vaslui. Vrancea, Suceava și Republica Moldova (raioanele Cantemir şi Edineţ).
”Anul acesta, fiind a 45-a ediție a festivalului, ne bucurăm de mulți invitați. Avem opt invitați din afara județului, respectiv din județele Vaslui , Iași , Bacău, Suceava, Vrancea și bineînțeles Botoșani, din Republica Moldova: Raionul Cantemir și Edineț. Sperăm să încălzim inimile și sufletele botoșănenilor cu acest regal de festival și să ducem mai departe aceste obiceiuri din județ și din țara noastră”, a declarat Cornelia Ciobanu, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani.