Fost primar din Botoșani, condamnat definitiv într-un dosar în care a fost acuzat de distrugere

Fostul primar al comunei Stăuceni, Relu Burlacu, care a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani sub acuzaţia de distrugere, a fost condamnat la un an de închisoare. Pentru că avea antecedente penale, magistrații au dispus contopirea pedepselor, astfel încât acesta să execute doi ani și opt luni de închisoare.

Burlacu a fost pus sub acuzare după ce, în 2017, în timp ce era primar, a dat cu un buldozer peste mașina cumnaului său. Gestul a fost unul intenționat, iar Curtea de Apel Suceava s-a pronunțat definitiv vineri în acest dosar.

În 2017, primarul de atunci al Stăuceniului s-a întâlnit pe un câmp din localitate cu cumnatul său, Paul Ţurcanu, care este și proprietarul unei farmacii din localitate, cu care se afla în conflict. Omul de afaceri i-a reproșat că de câteva zile a rămas fără apă la farmacie după ce un buldozer al Primăriei Stăuceni a avariat conducta de apă care ducea spre farmacie.

Nemulțumit de reproșurile primite, primarul a reacționat de-a dreptul șocant. I-a spus proprietarului farmaciei să se dea la o parte că el pleacă, iar în aceș moment a demarat cu camionul spre bărbat și autoturismul lângă care acesta se afla.

Paul Țurcanu a reușit să se ferească la timp, dar primarul a i-a izbit cu putere mașina în față, apoi a făcut o manevră, s-a întors și i-a distrus-o și în spate.

Ales pentru prima dată în 2016, Relu Valentin Burlacu a fost suspendat din funcție în 2018, după ce primise o condamnare defintivă într-un dosar de contrabandă.

Primar din Botoşani, condamnat definitiv într-un dosar în care a fost acuzat de contrabandă. Îşi va pierde mandatul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *