Veste bună! S-a decis dublarea alocațiilor pentru copii

Camera Deputaților a aprobat miercuri, în calitate de for decizional, cu 179 voturi ”pentru” și 29 abțineri, propunerea PSD de dublare a alocațiilor pentru copii.

Prevederile ar urma să intre în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care se publică actul normativ în Monitorul Oficial.

De măsură ar urma să beneficieze aproape 3,6 milioane de copii. Alocațiile vor crește, astfel, de la 150 la 300 lei pe lună pentru copiii de peste 2 ani și de la 300 la 600 de lei pentru cei sub doi ani.

Potrivit proiectului, alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de:

a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între
2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art.1 alin.(3);

c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap”.

Impactul financiar al măsurii este de circa 7,2 miliarde de lei, (1,5 miliarde de euro), respectiv 0,63% din PIB, conform datelor oficiale ale Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială.

Sursa: StirileProtv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *