Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. efectuează 76 de percheziții pe raza a 12 județe și a municipiului București într-o cauză în care există suspiciunea rezonabilă de fraudare a examenelor de licență sau disertație.
La data de 18 decembrie 2019, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală efectuează 76 de percheziții domiciliare pe raza județelor Giurgiu, Ialomița, Călărași, Vaslui, Botoșani, Brașov, Timiș, Cluj, Bistrița, Satu Mare, Vrancea, Mureș și în municipiul București.
Sunt vizate locuințele unor persoane bănuite de acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la acces ilegal la un sistem informatic, dare de mită, luare de mită, trafic de influență, abuz în serviciu, divulgarea de informații secrete de serviciu sau nepublice și fals intelectual.
De asemenea, perchezițiile vizează și sediile unor facultăți din cadrul unei instituții universitare private.
Una dintre persoanele în cauză este bănuită că, în schimbul unor sume de bani, s-ar fi conectat fără drept la sistemul informatic al instituției de învățământ, facilitând promovarea unei probe a examenului de licență de către complicii acesteia. Activitatea s-ar fi realizat în timp ce complicii susțineau examenul, fiind logați la sistemul informatic al universității de la stațiile de lucru (sisteme informatice) alocate în sălile de examinare.
Din extinderea cercetărilor, au rezultat indicii că, în cursul anului 2019, funcționari publici (cadre didactice și persoane din conducerea unei universități private) ar fi primit mită de la mai mulți studenți sau interpuși ai acestora în schimbul furnizării de informații nedestinate publicului sau intervenirii pe lângă alte cadre didactice.
Activitățile s-ar fi realizat în scopul facilitării promovării unor examene de licență/disertație, fapt ce a generat atestarea de aspecte necorespunzătoare adevărului în actele de studii (înscrisuri oficiale) aferente examinării.
La percheziții au fost descoperite și ridicate înscrisuri, documente și sisteme informatice cu valoare probantă în cauză.
Polițiștii vor conduce 70 de persoane bănuite în cauză și 26 de martori la sediul D.I.I.C.O.T. Structura Centrală și al Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor procesuale.
La acțiune au participat 226 de polițiști din cadrul B.C.C.O. București – S.C.C.O. Giurgiu, S.C.C.O. Ialomița, S.C.C.O. Călărași, B.C.C.O. Iași – S.C.C.O. Vaslui, B.C.C.O. Iași – Botoșani, B.C.C.O. Brașov, B.C.C.O. Timișoara, B.C.C.O. Cluj-Napoca, B.C.C.O. Cluj – S.C.C.O. Bistrița Năsăud, B.C.C.O. Oradea – S.C.C.O. Satu Mare, B.C.C.O. Galați – S.C.C.O. Vrancea, B.C.C.O. Mureș, B.C.C.O. Ploiești – S.C.C.O. Dâmbovița și S.C.C.O. Buzău, cu sprijinul a 60 de echipe de intervenție din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Întreaga acțiune a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.