Doi medici din Botoșani au fost condamnați, luni, de judecătorii Curții de Apel Suceava, după ce ar fi falsificat rețete medicale, dar și bilete de trimitere, pentru a încasa mai mulți bani de la Casa de Asigurări de Sănătate. Este vorba de medicul Romică Coșovanu, medicul de familie din județul Botoșani care a avut cei mai mulți pacienți înscriși pe listă, care a primit o pedeapsă de un an și patru luni de închisoare cu suspendare. Curtea de Apel Suceava a menținut sentința dată în vară de Tribunalul Botoșani, însă instanța suceveană a fost mai permisivă și a înlăturat, din sentința inițială, obligația lui Coșovanu de a nu părăsi țara.
Totodată, instanța a dispus ca Romică Coșovanu „să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei comunei Avrămeni, judeţul Botoşani sau în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţe „Mavromati” Botoşani, jud. Botoşani, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare”. De asemenea, el are „obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, apreciat ca adecvat de către Serviciul de probaţiune Botoşani”.
De asemenea, medicul Carmen Răgoșcă (fostă Văculișteanu) a primit o pedeapsă similară, de un an și patru luni de închisoare cu cuspendare.
În același dosar, firma Redmedica Santex SRL, implicată și ea în obținerea ilegală de fonduri, a fost condamnată la o amendă penală de 8.000 de lei, față de 16.000 de lei cât stabilise inițial Tribunalul Botoșani.
Vă reamintim că în luna noiembrie a anului trecut Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată a medicului din Avrămeni – cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de obţinere ilegală de fonduri şi fals intelectual, ambele în formă continuată, societatea pe care o deține– cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri în formă continuată şi un medic din municipiul Botoşani – cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la obţinere ilegală de fonduri şi fals intelectual, ambele în formă continuată.
Citește și:
Ce spune medicul de familie acuzat de fals intelectual și obținere ilegală de fonduri