Trei familii, care locuiesc pe strada Pușkin, din municipiul Botoșani, au fost evacuate din locuințe în urma alertei de incident toxic. De asemenea, alte 11 familii ar urma să fie evacuate din case, potrivit primelor informații.
O stradă din centrul municipiului Botoșani a fost blocată, luni seară, după ce mai mulți localnici din zona Pușkin au sunat la 112 și au anunțat că se simte un puternic miros de gaze.
La locul respectiv au ajuns polițiștii, pompierii, jandarmii, dar și Garda de Mediu.
Casele din zonă au fost evacuate de urgență, iar la fața locului a ajuns și un echipaj de la Centrul de Apărare Chimică, Radio.
„Din primele cercetări, există miros de gaz metan, dar să vedem sursa problemei. Există mai multe locuințe, s-a detectat în două locuințe mai precis, cu grad diferit de concentrație, dar să vedem sursa de unde provine”, a declarat col. Petru Pălimaru, șeful centrului operațional ISU Botoșani.