Vești bune pentru botoșăneni privind lucrările la drumurile Botoșani-Tg.Frumos și Botoșani-Ștefănești. Anunțul făcut de deputatul Achiței

drum botosani- tg frumos, stiri, botosaniLucrările de modernizare la drumurile Botoșani-Tg.Frumos și Botoșani-Ștefănești vor începe anul viitor. Deputatul PNL de Botoșani, Cristian Achiței, a declarat că pentru ambele proiecte există fișe de buget în legea bugetului pentru 2020. 

El spune că săptămâna viitoare vor fi cunoscute și sumele repartizate pentru aceste investiții.

Obiectivul principal, și acesta este deja rezolvat, este ca anul viitor în legea bugetului cele două obiective să aibă fișe de buget. Acest lucru este rezolvat vom vedea săptămâna viitoare și sumele care vor fi repartizate pentru cele două investiții anul viitor, ținând cont că ambele sunt licitate ca și proiectare plus execuție , deci ar exista un termen de execuție în 2020 cam de șase luni de zile”, a spus Achiței.

Pentru DN 29 D Botoșani-Ștefănești câștigătorul a fost anunțat pe 14 noiembrie . Este vorba de o asociere de firme din Suceava și urmează ca antreprenorul să fie notificat  în vederea semnării contractului, lucru care se va întâmpla la începutul anului 2020.

În ceea ce privește DN 28 B Botoșani-Tg Frumos, în maxim două săptămâni se va stabili câștigătorul licitației. 

Vă garantez că săptămânal discut cu domnul ministru Bote (nr. ministrul Transporturilor Lucian Bote) și încercăm să accelerăm implementarea investițiilor în continuare. Aștept să se termine aceste proceduri de licitație, pentru că nici nu poți să te duci și să urci cu picioarele pe comisia de licitație, pentru că sunt niște chestiuni legale peste care nu putem trece. Ambele proiecte vor fi cu fișe de buget în anexa ministerului transporturilor”, a mai spus Achiței.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *