Botoșăneanul care, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a ucis o femeie pe care vroia să o jefuiască a fost arestat preventiv în baza unui mandat emis de judecătorii de la Tribunalul Botoșani.
Magistrații au admis propunerea de arestare preventivă a bărbatului sub acuzaia de omor și tâlhărie calificată. Autorul faptei se numește Constantin Jechil și va petrece următoarele 30 de zile după gratii.
Vă reamintim că o femeie de 80 de ani, din comuna Trușești, a fost ucisă de un individ de 65 de ani, din aceeași localitate, care ar fi încercat să o jefuiască. Crima care a șocat întreaga comunitate a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Femeia locuia singură când s-a trezit cu bărbatul peste ea în casă. Văzând că acesta vrea să îi fure banii, aceasta a încercat să îl alunge, dar individul a lovit-o cu un lemn și un topor. Potrivit anchetatorilor, acesta a plecat cu banii femeii și un telefon mobil, lăsând-o pe femeie în agonie. Aceasta a murit din cauza traumatismelor suferite.
Atacatorul este un „client” mai vechi al oamenilor legii, el mai fiind condamnat în urmă cu zece ani pentru tâlhărie, susține prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Valeriu Chihaia. El a fost reținut și urmează să fie dus la instanță cu propunere de arestare preventivă.