O adolescentă în vârstă de 14 ani din Botoșani a ajuns de urgență la spital, după ce a observat că abdomenul ei se umflase inexplicabil. Aspectul umflăturii era asemănător cu cel al unei femei însărcinate. De la un simplu consult, a ajuns direct pe patul de operație. În urma unor investigații, medicii au descoperit că fata avea o tumoră gigantă pe ovar, o formațiune care conținea trei litri de lichid. În urma intervenției laparoscopice, ovarul acesteia a fost extirpat împreună cu tumora, potrivit bzi.ro. Abia în două săptămâni va afla dacă tumora era malignă și dacă suferința ei se sfârșește aici sau abia acum începe.
Medicii nu se așteptau la așa ceva!
O tânără din Botoșani a fost transferată la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași, după ce a fost diagnosticată într-un spital din orașul natal cu o formațiune tumorală chistică abdominală gigantă. Chistul conținea trei litri de lichid și avea 20 de centimetri și avea un aspect dubios. Pe lângă consistență, acesta avea fire de păr crescute în exterior. Chistul era crescut pe unul dintre ovare. După testele specifice, medicii au decis să intre în sala de operație.
„Pacienta a primit tratament prin manevre laparoscopice. Din fericire, există acesti tip de chirurgie minim invazivă, o operațiune care are mai multe avantaje. În primul rând, îi asigură pacientului o recuperare mai rapidă, durerea post operatorie este mai mică, iar zilele de spitalizare sunt reduse. Pacienta a fost transferată de la Botoșani și a fost operată în urmă cu două zile. Recuperarea ei a fost rapidă, chiar a doua zi după intervenție și-a putut relua activitățile zilnice”, spune dr. Ioan Sârbu, medic primar chirurgie pediatrică la Spitalul „Sf. Maria” Iași.
A rămas cu un singur ovar!
Medicii au suspectat faptul că pacienta în vârstă de 14 ani ar fi avut o tumoră canceroasă, fapt pentru care au trimis analizele la laborator. Chiar dacă intervenția chirurgicală a decurs de minune, tânăra nu se poate bucura până nu află rezultatul analizelor. Dacă în urma analizelor medicii vor constata că tumora era malignă, chinul acesteia abia atunci începe.