Fostul șef al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, comisarul șef Viorel Șerbănoiu, a contestat modul în care a fost înlocuit de la conducerea instituției.
El este nemulțumit de faptul că pensionarea sa nu a avut loc printr-un ordin de ministru, așa cum este procedura în cazul șefilor de inspectorate județene, dar și de faptul că Ministerul Afacerilor Interne nu a analizat o cererea de-a sa, depusă în luna septembrie, prin care a solicitat menținerea în funcție, așa cum prevede Statutul polițiștului, a încă un an.
Șerbănoiu a fost pensionat pe 26 octombrie, după ce a îndeplinit vârsta de pensionare, însă, ulterior, pe 31 octombrie, a deschis o acțiune în instanță, sub formă de ordonanță președințială, prin care a cerut menținerea lui în funcția de șef al Poliției din Botoșani. Acțiunea a fost deschisă la Curtea de Apel Suceava, însă instanța suceveanu a redirecționat dosarul la Tribunalul Botoșani.
Tribunalul Botoșani a respins, miercuri, acțiunea, însă Șerbănoiu poate face recurs.
„Solutia pe scurt: Respinge cererea de ordonanţă preşedinţială. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, calea de atac urmând a se depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată astăzi, 11.12.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”, se arată în decizia instanței din Botoșani.
Dulce ciolan polițaiul du-te și veziti de nepoteii ca tu ai pensie de 250 milioane ce mai vrei??