Patronul magazinului Astoria Gold din Botoșani a fost arestat, fiind implicat într-o rețea care vindea verighete de tinichea transformate în aur.
Potrivit Ziarul de Iași, Mizgin Yalcin este un bijutier cunoscut în oraş, şi activa în piaţă de mai mulţi ani. Firma la care era administrator şi acţionar, alături de frate, are puncte de lucru şi magazine în trei oraşe din Moldova. Bijutierul Mizgin Yalcin figurează cu aproape jumătate din acţiunile sociale ale societăţii Astoria Gold Silver SRL, firmă ce comercializează aur în Iaşi de cel puţin şase ani. Până ieri, potrivit unor surse judiciare, singurele acuzaţii aduse bijutierului şi complicilor lui erau că ar fi amanetat verighete din aur contrafăcut unor case de amanet.
Nu erau depuse şi plângeri de către persoane fizice care să reclame că au fost înşelate, însă anchetatorii ne-au precizat că iau în calcul toate variantele, inclusiv ca verighete contracute să fi ajuns la consumatori. Procurorii nu se pot sesiza din oficiu cu privire la posibile astfel de acuzaţii, şi e nevoie ca persoanele care se consideră înşelate să depună, eventual, plângeri.Schema infracţională a putut fi pusă în practică în primul rând datorită abilităţilor profesionale ale bijutierului Yalcin (31 de ani), care îşi împarte afacerea alături de fratele său. Yalcin ar fi spoit bijuteriile de alamă cu o cantitate de aur mai mare decât în cazul spoielilor cunoscute de pe piaţă. Concret, Yalcin ar fi adăugat o grosime de aur de 2 microni (faţă de cea normală de 0,5), fiind imposibil pentru angajaţii de la magazinele de amanet să îşi dea seamă că, sub stratul de aur, se află, de fapt, alamă. Angajaţii de la amanet mai erau derutaţi şi de faptul că verighetele aveau ştanţa aferentă calităţii aurului, ştanţă pe care bijutierul turc o avea legal, în virtutea afacerii pe care o derulează.
Taiații coaiele si rupeții degetele.