Coordonatorul Pro România Botoșani, deputatul Mihaela Huncă, susține că în perioada următoare vor migra dinspre PSD spre Pro România mai mulți primari, viceprimari și consilieri locali din județul Botoșani.
Huncă spune că prin această migrare, care are loc și la nivel național, se întărește stânga modernă.
”Ne bucurăm că în această perioadă vin tot mai mulți lideri politici alături de noi, în Pro România, pentru a întări stânga modernă pe care noi o oferim tuturor cetățenilor. În următoarea perioadă o să asistăm la o venire inclusiv la Pro România Botoșani a liderilor, a primarilor, viceprimarilor sau consilieri locali sau județeni care sunt nemulțumiți tocmai de stagnarea proiectelor sau nerealizarea acestora în comunitățile pe care le conduc”, a spus deputatul Pro România.
Mihaela Huncă a declarat, în altă ordine de idei, că pe 3 decembrie, la Bacău, a avut loc întâlnire regională a organizațiilor Pro România din Moldova.
”S-a făcut o analiză a acestor organizații, dar s-a subliniat și faptul că regiunea Moldovei a rămas, în continuare, izolată prin ignoranță și sfidare. Acum ar fi trebuit ca noi să asistăm la lucrări, la autostrada Unirii Iași-Tg.Mureș, la autostrada Bacău -Brașov, la spitalul regional, inclusiv la amărâtul de drum Botoșani-Tg Frumos, pe care toată lumea îl așteaptă. Toate aceste drumuri și altele care sunt așteptate de către noi, cei din regiunea Moldova, trec prin anumite localități prin care primarii nici nu mai știu ce să le spună locuitorilor de acolo, pentru că ele erau în strategia de dezvoltare a acestei regiuni”, a adăugat deputatul botoșănean.