Iluminatul ornamental va fi pus în funcțiune joi, la ora 16,45, anunță Primăria Botoșani.
Pietonalele Unirii, Bancar și Transilvaniei, Parcul Mihai Eminescu, Parcul Primăriei și Parcul Sucevei, bulevardele Mihai Eminescu și George Enescu, Calea Națională, Centrul Vechi, străzile Primăverii, Sucevei, Marchian și Cuza Vodă vor fi iluminate festiv cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă.
Nu mai puțin de 816 figurine și 2800 de metri de șiruri luminoase de țurțuri vor străluci noapte de noapte în oraș. Pentru amplasarea lor, angajații Direcției Edilitare au muncit timp de o lună și jumătate, încă de la sfârșitul lunii octombrie.
Pe lângă luminile festive din dotarea primăriei, anul acesta au fost achiziționate figurine noi, care vor putea fi admirate pe Bulevardul Mihai Eminescu, între intersecțiile cu străzile Marchian și Onicescu, ca și pe Calea Națională, între intersecțiile cu străzile Armoniei și Sucevei.
Punctele de atracție ale iluminatului festiv din această iarnă vor fi tunelul și castelul din Orășelul Copiilor, amenajat în Parcul Mihai Eminescu, dar și bradul împodobit de pe Pietonalul Unirii, cu o înălțime de 10 metri.
Bine că in zona industrială nu puneti nimic , noi nu face parte din oras … Felicitări !!!