Inspectorii de muncă din Botoșani au verificat timp de mai multe luni modul în care angajatorii care desfăşoară activităţi de transport şi distribuţie energie electrică respectă prevederile legale în domeniul securităţii şi sănătăţii la lucrările de mentenanţă sau la intervenţiile ocazionale.
Campania de control s-a desfăşurat în două etape: prima etapă, în lunile iulie-august, constând în informarea partenerilor sociali din judeţ care prestează activitate în domeniul transportului şi distrubuţiei energiei electrice privind modul de derulare a acţiunii şi tematica abordată, iar a doua etapă a constat în verificarea prin acţiuni de control la angajatori a modului de implementare a prevederilor legale care au făcut obiectul acţiunii, în perioada septembrie-noiembrie 2019.
Au fost controlaţi în acestă perioadă un număr de 6 angajatori, cu un număr de 45 salariaţi. Au fost constatate 18 deficienţe, au fost dispuse 18 măsuri şi au fost aplicate tot atâtea sancţiuni cu avertisment.
”Dintre cele mai frecvente deficienţe constatate, enumerăm: nu au fost organizate demonstraţii/antrenamente cu lucrătorii rivind purtarea echipamentului individual de protecţie; nu toţi lucrătorii aveau finalizat controlul medical periodic; nu erau stabilite atribuţiile şi răspunderile lucrătorilor în domeniul SSM prin fişa postului”, potrivit unui comunicat al ITM Botoșani.