O asistentă medicală din Sălaj s-a ales cu dosar penal, după ce, în urmă cu 6 ani, când era elevă la liceu, a născut la Maternitatea Oradea, şi-a abandonat copilul pe un tomberon din oraş şi apoi a plecat acasă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Secretul i-a fost descoperit în această toamnă de funcţionarii Serviciului de Evidenţă a Populaţiei, potrivit ebihoreanul.ro.
În urmă cu 6 ani, pe 15 ianuarie 2013, un orădean anunţa la 112 că a găsit un bebeluş abandonat pe un tomberon lângă un bloc din strada Slatinei. Locatar al imobilului, bărbatul auzise scâncetele copilului şi, când a ieşit la geam, a zărit mogâldeaţa înfofolită în pături, aşezată pe pubelă. A coborât, l-a luat şi l-a dus în casă, iar apoi a sunat la 112.
Cazul a fost intens mediatizat, inclusiv de posturile TV naţionale, iar poliţiştii orădeni au declanşat cercetări pentru a afla cum a ajuns fetiţa la gunoi, cine o abandonase şi dacă viaţa i-a fost pusă în pericol. „Fetiţa are aproximativ două săptămâni şi pare sănătoasă”, declara la vremea respectivă BIHOREANULUI purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Alina Fărcuţa.
Micuţa a fost dusă la Spitalul Municipal, pentru investigaţii medicale, şi apoi predată în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. După care peste poveste s-a aşternut uitarea…
Naştere în deplasare
Cine erau părinţii bebeluşului s-a descoperit abia după 6 ani, în toamna aceasta. fetiţa se născuse pe 8 ianuarie 2015 în Maternitatea Oradea. Mama, Brigitta Adi, elevă în ultimul an la Colegiul Silvania din Zalău, îşi ascunsese sarcina de familie, prieteni, colegi şi profesori, iar când i-a sosit sorocul, a venit să nască la Oradea, departe de cunoscuţi.
La internare, spun sursele BIHOREANULUI, tânăra nu ar fi prezentat actul de identitate, motiv pentru care, după naştere, a fost obligată să completeze un formular în care a trecut datele ei şi ale tatălui, actualul său soţ, Sándor Rolánd (foto), numele pe care urma să-l dea micuţei, iar apoi i s-a făcut şi o fotografie, care a fost ataşată la dosarul medical.
Brigitta şi bebeluşul au fost externaţi după o săptămână, când fata a plecat fără să-l înregistreze, abandonându-l în oraş, în frig, pe o pubelă din strada Slatinei. Ceea ce nu ştia atunci e că, potrivit Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, în asemenea situaţii procedurile legale de înregistrare se fac din oficiu, în cel mult 30 de zile de la naştere, de către asistentul social din Maternitate.
Aşa s-a întâmplat şi în acest caz, şi acesta e motivul pentru care recent, când tânăra s-a căsătorit şi s-a prezentat la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor Zalău pentru eliberarea unei noi cărţi de identitate, funcţionarii i-au cerut să prezinte şi certificatul de naştere al fetiţei.
Ce s-a întâmplat, însă, cu fetiţa? Dusă la spital imediat după ce a fost găsită, a fost diagnosticată cu pneumonie şi internată pentru câteva zile, timp în care poliţiştii au sesizat DGASPC Bihor. Cum n-au reuşit să găsească atunci părinţii, vârsta micuţei a fost apreciată printr-o expertiză medico-legală ca fiind de 2 săptămâni, iar în baza datelor funcţionarii de stare civilă i-au înregistrat ulterior naşterea, dându-i un nume şi un CNP.
Considerat abandonat, pruncul a fost dat în plasament de urgenţă şi, în scurt timp, adoptat de o familie din Oradea. Acum în vârstă de 6 ani, fetiţa are o copilărie fericită şi nici nu bănuieşte că a avut o altă mamă, care a părăsit-o la un tomberon. Nici părinţii adoptivi nu i-au spus şi nici anchetatorii, care au contactat familia adoptivă pentru a cere ajutor la finalizarea anchetei.