Au început ninsorile, luni, în județul Botoșani. La Smârdan s-a depus deja primul strat de zăpadă. De altfel, județul nostru se află sub informare meteo de ninsori de luni până marți, la ora 10.00.
În intervalul menționat, aria precipitațiilor va cuprinde regiunile din vestul, nordul și centrul țării. În Maramureș, Transilvania, nordul Crișanei și al Moldovei treptat vor predomina ninsorile și local, mai ales după orele amiezii, se va depune strat de zăpadă. În Banat, în sudul Crișanei și în centrul și sudul Moldovei la început va ploua, apoi se vor semnala precipitații mixte. În cursul nopții de luni spre marți (2/3 decembrie) și în dimineața zilei de marți, precipitații slabe sub formă de ploaie, lapoviță și trecător ninsoare se vor semnala și în regiunile sudice. Local vor fi depuneri de polei.
La munte va ninge și se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Carpații Occidentali și în nordul Orientalilor.
Vântul va sufla tare la munte, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăși 70…80 km/h, viscolind temporar ninsoarea. Intensificări trecătoare ale vântului vor fi pe spații mai mici și în celelalte zone, cu viteze în general de 45…55 km/h.
În prima parte a săptămânii, vremea se va menține rece mai ales dimineața și noaptea, cu precădere în jumătatea de nord a teritoriului.