Cu prilejul Zilei Naționale a României, luni, la Instituția Prefectului a avut loc avansarea în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, a unui polițist din cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Botoșani.
Prefectul Dan Șlincu a dat citire Dispoziției de avansare, felicitându-l ulterior pe Tudor-Gabriel Palote, care a fost astfel avansat de la gradul de subinspector de poliție în gradul profesional de inspector de poliție.
În prezența conducerii Instituției Prefectului, dar și a șefilor de servicii din prefectura Botoșani, inspectorul de poliție Tudor-Gabriel Palote a transmis că, la fel ca în cei zece ani de când face parte din structurile Ministerului Afacerilor Interne, va depune toate eforturile necesare pentru a-și duce la îndeplinire cu profesionalism fiecare activitate care cade în sarcina sa.