Un accident rutier a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în satul Turturești, comuna Girov. Potrivit informațiilor de la fața locului, ar fi vorba despre 5 victime, patru femei și un bărbat.
Se pare că un autoturism în care se aflau cele 5 persoane a părăsit carosabilul, a rupt un gard și a intrat în curtea unui localnic, lovind și autoturismul acestuia, parcat, scrie ziarpiatraneamt.ro.
„În jurul orei 00.50 am fost solicitați să intervenim la un accident în satul Turturești, comuna Girov. Din informațiile primite se știa că două persoane ar fi încarcerate. Ajunși la locul indicat pompierii au scos o persoană care era în interiorul autoturismului. La această misiune s-a deplasat autospeciala pentru descarcerare, o autospecială de stingere și autospeciala transport personal și victime multiple. Au fost și 2 echipaje de la SAJ. În urma accidentului au rezultat 5 victime: 4 femei în vârstă de 52 ani, 18 ani, 28 ani, 25 ani și o persoană despre care nu avem (ISU) date, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.