Vicepremierul Raluca Turcan, prezentă vineri, la o conferință de presă la sediul organizației PNL din Botoșani, a declarat că deocamdată nu a fost luată o decizie cu privire la instalarea noului prefect de Botoșani.
Raluca Turcan susține că în mod sigur această funcție va fi ocupată de o persoană competentă, indiferent dacă va fi din PNL sau din altă formațiune aliată.
„Evident că întotdeauna, după o reușită în alegeri, îți dorești, ca prin deciziile pe care le iei la nivel de județ să răspunzi afirmativ opțiunii politice a alegătorilor din județ. Prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu, deci, în mod normal, când se schimbă un Guvern, prefectul trebuie să fie schimbat. Dar repet un lucru pe care PNL-ul l-a afirmat în campania electorală și vreau să devină politică în guvernare și anume: nu înlocuim PSD-iști cu PNL-iști dacă PNL-iștii nu sunt competenți și nu respectă legeași rigorile legii. Deci orice numire de prefect, în orice județ, inclusiv la Botoșani, trebuie să se facă respectând legislația în vigoare, o legislație care aduce niște cerințe pentru persoanele care trebuie să fie în funcția de prefect. Aici, la nivel de județ, s-a făcut o evaluare atât din perspectiva PNL-ului și evident că și ceilalți parteneri din Guvern își fac și ei evaluările lor. Nu este o decizie luată. De aceea și aseară am încercat să le transmit colegilor primari că în privința prefectului nu este o decizie luată”, a spus Raluca Turcan, care a adăugat că „dacă ni se umflă venele la gât și ne certăm între noi nu rezolvăm nimic”.
Zeci de primari din județul Botoșani amenință că își dau demisia din partid după ce funcția de prefect al județului nostru ar urma să îi aparțină unei persoane nominalizată de ALDE, după o decizie luată la nivel central.
Potrivit unei decizii luată în ședința Ligii Aleșilor Locali, primarii susțin că în cazul în care funcția de prefect nu va fi ocupată de un reprezentant al PNL, aceștia își vor da demisia în bloc.
Scandal în PNL! Zeci de primari din Botoșani amenință că își dau demisia din partid. Cum s-a ajuns aici
Voi aici fata de cei de la bucale stati sub birouri dar la Botosani cu ai vostri , bateti angajatii sunteti zmeni avem proprietarul de la cornisa ,cum se crede el , batausul de serviciu de la partid , UNDE SUNTETI ZMENILOR ??