Trei bărbați din Botoșani, arestați la domiciliu în urma perchezițiilor de miercuri. Procurorii DIICOT au cerut ca aceștia să ajungă după gratii. Vezi cine sunt contrabandiștii!

Trei bărbați din județul Botoșani au fost arestați la domiciliu, în urma celor 25 de percheziții efectuate, miercuri, de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoşani, împreună cu procurorii Biroului Teritorial Botoșani al DIICOT.

Deși procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă a doi lideri ai grupărilor destructurate și a unei a treia persoane, care făcea parte din abmele grupări, magistrații Tribunalului au respins propunerea, luând decizia ca toți trei să rămână în arest la domiciliu.

Este vorba de Prîsneac George-Gabriel, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, ”contrabandă” (19 acte materiale în formă consumată şi 2 acte materiale în forma tentativei), ultraj în forma lovirii sau altor violenţe, – Niţă Costel, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat (în cadrul grupării conduse de Prîsneac George Gabriel), constituirea unui grup infracţional organizat (în cadrul grupării conduse de Baltag Gabriel), contrabandă (12 acte materiale), punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare”  – Baltag Gabriel, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, contrabandă (8 acte materiale)

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2018, pe raza judeţului Botoşani s-ar fi constituit și dezvoltat două grupări infracţionale organizate, cu conexiuni între ele, care ar fi desfăşurat în mod repetat activităţi de introducere în ţară, prin contrabandă, în zona de nord-est a județului Botoșani, la frontiera cu Republica Moldova și Ucraina, a unor cantităţi de ţigarete de provenienţă Republica Moldova.

Astfel, ar fi fost traficate peste 339.000 de pachete de ţigarete de provenienţă Republica Moldova, Duty Free și fără timbru de acciză.

În urma activităţilor desfăşurate pentru documentarea activității infracționale, au fost confiscate 154.488 de pachete de ţigarete de contrabandă.

Percheziții în județul Botoșani! 25 de locuințe răscolite de mascați

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *