Direcția de Servicii Publice Sport și Agrement va introduce tarife la Parcul Cornișa și pentru tabere de copii. Eugen Țurcanu, directorul DSPSA Botoșani, susține că au existat solicitări din partea reprezentanților unor tabere pentru grupuri de copii care să vină la Cornișa, drept pentru care s-au stabilit și tarife în aceste sens.
Potrivit unei hotărâri de Consiliu Local, tariful propus la piscină pentru grupuri din tabere organizate de Ministerul Educației și Ministerul Tineretului și Sportului este de 30 lei de persoană, timp de cinci ore, de luni până joi inclusiv, pentu un grup de 30-40 de persoane.
Este obligatoriu un profesor însoțitor la 10 copii, care va plăti același tarif.