Trei persoane au murit într-un cumplit accident rutier care a avut loc vineri, la Sabaoani, în județul Neamț. La ora 13.35, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că traficul a fost reluat pe un fir alternativ pe DN 2 (E85) Roman – Târgu Frumos, în zona localității Săbăoani, județul Neamț, unde, anterior, a avut loc o coliziune frontală între două autoturisme, circulația fiind blocată în totalitate la momentul respectiv.
În urma impactului, conducătorii celor două autoturisme au decedat, iar un pasager dintr-un autovehicul implicat a suferit leziuni grave, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Din primele cercetări efectuate de poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Roman a reieşit că, în timp ce un bărbat de 39 de ani, din Bacău, conducea un autoturism pe DN 2 – E 85, din direcţia Suceava-Roman, la intersecţia cu strada Muncii din Săbăoani, ar fi virat stânga pentru a evita impactul cu o femeie, de 80 de ani, din Săbăoani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii printr-un loc nepermis, moment în care a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, din Barticeşti.
În urma impactului a rezultat decesul ambilor conducători auto şi a unei femei de 38 de ani, din Barticeşti, pasageră în autoturismul tânărului, care a fost preluată şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Corpurile neînsufleţite au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Neamţ, în vederea efectuării necropsiei. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.