Un tânăr de 18 ani a făcut accident chiar sub ochii polițiștilor. Joi seară, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Bucovina din municipiu, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa fără a avea în funcţiune luminile de întâlnire.
Conducătorul auto nu s-a conformat indicaţiilor poliţistului rutier, continuându-şi deplasarea, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia în trafic pe o distanţă de aproximativ trei kilometri, până pe strada Nicolae Grigorescu, unde a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe trotuar şi intrat în coliziune cu un chioşc din tablă.
Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui tânăr de 18 ani, din localitatea Coţuşca. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, la sediul Poliţiei Municipiului Botoşani s-a prezentat un bărbat de 25 de ani, care a declarat faptul că persoana sus-menţionată i-a sustras fără drept cheile autoturismului, pe care l-a condus fără permisiunea sa.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului şi furt în scop de folosinţă.