Deputatul PNL, Cristian Achiței, a reușit, la alegerile prezidențiale, aceeași performanță de la alegerile europarlamentare din 26 mai: a obținut, pe zona sa de responsabilitate un scor peste media națională obținut de candidatul PNL Klaus Iohannis.
Zona Ștefănești a ocupat de asemenea locul 1 în cadrul organizației județene PNL, datorită implicării continue a deputatului Cristian Achiței, pe toată durata campaniei naționale și nu numai.
„Victorie dificilă, dar clară, obținută de Partidul Național Liberal pe zona pe care o coordonez din județul Botoșani. Sunt bucuros de procentul de 37,5% obținut de PNL în cele 23 de comune și orașe, care plasează Zona Ștefănești detașat pe primul loc în cadrul organizației județene. De altfel, scorul de pe zona mea de responsabilitate este peste media națională obținută de candidatul PNL, Președintele Klaus Iohannis. Sunt mândru și de faptul că tot în Zona Ștefănești se află singurele două comune botoșănene în care Președintele a obținut mai mult de 50 de procente în primul tur al alegerilor prezidențiale: Mihălășeni și Durnești. Și, în fine, tot pe zona pe care o coordonez s-au înregistrat trei din cele cinci victorii obținute de candidatul PNL în comune cu primari PSD, la Românești, Trușești și Nicșeni. Am bătut PSD-ul în 15 din cele 23 de UAT-uri ale Zonei Ștefănești. Victorii ale liberalilor au fost înregistrate la Mihălășeni (54,49%, cel mai bun scor obținut de candidatul susținut de PNL, Klaus Iohannis, în județul Botoșani și unul dintre cele mai bune scoruri din toată zona Moldovei), Durnești (50,90%), Călărași (48,67%), Hănești (46,32%), Ștefănești (44,83%), Dângeni (44,80%), Românești (43,41%), Copălău (43,39%), Răchiți (41,81%), Dobârceni (41,41%), Blândești (40,34%), Ripiceni (40,30%), Santa Mare (38,88%), Trușești (35,36%), Nicșeni (33,54%). Țin să le mulțumesc tuturor colaboratorilor alături de care am muncit în ultimele săptămâni, întâlnindu-ne cu mii de botoșăneni cărora le-am transmis mesajul Președintelui Iohannis pentru o Românie normală și pe care i-am convins, iată, că Partidul Național Liberal, prin candidatul său, reprezintă cea mai bună opțiune pentru noi toți”, a precizat Achiței.
Organizația județeană PNL Botoșani a pierdut, în ansamblu, alegerile din 10 noiembrie în fața PSD (31,06%, față de 34,16%), județul nostru fiind astfel singurul județ roșu din jumătatea de nord a țării și din toată Moldova.
„Cu atât mai importante sunt rezultatele obținute pe Zona Ștefănești, pe care o coordonez. Dintre toate celelalte zone (colegii) ale județului, PNL a mai obținut locul 1 pentru Președintele Klaus Iohannis doar în municipiul Botoșani, condus cu pricepere de primarul Cătălin Flutur. Aprecierea de care se bucură în rândul botoșănenilor a condus firesc, la acest rezultat”, a adăugat Achiței.
Iată scorurile obținute de Klaus Iohannis (PNL) în fiecare dintre zonele județului:
1. Zona Ștefănești: 37,5% – Iohannis (față de 35,34% – Dăncilă)
2. Zona Flămânzi: 34,59% – Iohannis (35,38% – Dăncilă)
3. Zona Darabani: 28,66% – Iohannis (43,32% – Dăncilă)
4. Zona Dorohoi: 28,18% – Iohannis (38,65% – Dăncilă)
5. Municipiul Botoșani: 27,98% – Iohannis (25,55% – Dăncilă)
One thought on “Victorie clară a PNL în zona coordonată de deputatul Cristian Achiței. „Scorul de pe zona mea de responsabilitate este peste media națională obținută de candidatul PNL””