Președintele PSD Botoșani le-a mulțumit botoșănenilor din fiecare localitate pentru participarea la alegerile din primul tur al prezidențialelor, indiferent de opțiunea de vot pe care au avut-o.
De asemenea, Doina Federovici le-a mulțumit parlamentarilor, primarilor, viceprimarilor, șefilor de colegii, consilierilor județeni și locali, președinților de organizații și fiecărui militant PSD care s-a implicat în campania electorală, precum și simpatizanților PSD.
„Am câștigat în 53 de localități din cele 78 de unități administrative din județ. Le mulțumesc tuturor alegătorilor și îi așteptăm alături de noi și de Viorica Dăncilă pe toți botoșănenii care își doresc un președinte al tuturor românilor, care să fie permanent printre oameni și alături de problemele fiecărui cetățean. România trebuie să iasă din perioada în care președintele vorbește unui singur partid, îndeamnă la ură și dezbinare împotriva celor care nu sunt de acord cu el și declară război și răzbunare celor care nu îl votează, așa cum a procedat Klaus Iohannis în fiecare zi a mandatului său!”, a declarat Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.
În primul tur al alegerilor prezidențiale, reprezentanții social-democrați botoșăneni au fost în fiecare localitate alături de oameni și le-au vorbit despre ceea ce a realizat PSD în cei 3 ani de guvernare la nivel local și la nivel național, precum și de măsurile și programele susținute de Viorica Dăncilă pentru creșterea veniturilor și realizarea de investiții în județul Botoșani.
În al doilea tur pentru alegerea președintelui României, PSD Botoșani va discuta cu botoșănenii din fiecare localitate pentru a-i convinge că Viorica Dăncilă este singura garanție că salariile, pensiile, alocațiile, indemnizațiile și toate drepturile românilor, câștigate în ultimii trei ani, nu vor fi tăiate, anulate, desființate de Guvernul Orban-Iohannis.
„Pe 24 noiembrie avem nevoie de fiecare vot, de fiecare botoșănean care își dorește schimbarea și are încredere că Viorica Dăncilă este președintele care poate determina și continua creșterea nivelului de trai așa cum a demonstrat-o ca prim-ministru. Îi invităm pe toți botoșănenii care au dat votul lui Mircea Diaconu și celorlalți candidați care nu au intrat în turul doi să vină alături de noi pentru a crește șansele să avem un președinte care să gândească și să simtă românește și care iubește oamenii și această țară și care a fost în acest județ și a arătat că îi pasă de Botoșani”, a transmis Marius Budăi, președintele executiv al PSD Botoșani.
Sursa: comunicat PSD Botoșani