Cadavrul unei femei a cărei identitate nu a fost încă stabilită a fost descoperit, duminică dimineaţă, la marginea municipiului Botoşani. Un bărbat care trecea întâmplător prin păduricea din spatele Cimitirului Pacea a observat femeia moartă şi a alertat Poliţie prin 112.
La faţa locului s-au deplasat criminaliştii, care au declanşat o anchetă pentru a stabili atât condiţiile în care a murit femeia, dar şi identitatea acesteia.
Procedural, poliţiştii au deschis o anchetă pentru ucidere din culpă.
„Până în acest moment nu avem suspiciuni cu privire la deces, dar se va efectua necropsia pentru stabilirea cauzei morţii”, au declarat reprezentanţii Poliţiei.
One thought on “Caz înfiorător! O femeie a fost găsită moartă la marginea municipiului Botoşani”