Prefectul județului Botoșani, Dan Șlincu, susține că afirmația primarului Cătălin Flutur, cum că pana de curent din municipiul Botoșani ar fi coincis cu intervalul orar în care se recepționau buletinele de vot, este absolut nefondată.
Prefectul a declarat că sâmbătă, la ora 21.00, atunci când a avut loc avaria la electricitate, toate secțiile de votare din municipiul Botoșani erau închise și sigilate, iar buletinele de vot preluate de pază.
”Întreruperea cu energie electrică a avut loc pe o anumită zonă a municipiului Botoșani, de la ora 21.02. Sâmbătă, secțiile de votare au fost deschise între orele 18.00-20.00. La ora 20.00, toate secțiile de votare au fost predate în pază de către președinții secțiilor de votare cadrelor MAI. La ora 21.00, toate secțiile de votare din municipiul Botoșani erau închise, sigilate și preluate în pază de personalul din cadrul structurilor MAI. Acest incident nu a afectat sub nicio formă procesul electoral din municipiul Botoșani”, a precizat prefectul Dan Șlincu.