Un copil a fost rănit, sâmbătă seară, după ce a fost lovit de o mașină. Accidentul a avut loc pe strada Dreptății din municipiul Botoșani, pe o trecere de pietoni.
Băiețelul de zece ani s-a angajat în traversarea străzii, moment în care a fost lovit de un Volkswagen Polo al cărui șofer nu i-a acordat prioritate.
În urma accidentului, copilul a suferit răni ușoare, fiind preluat de ambulanță și transportat la Secția de pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati.
Tânărul aflat la volan nu se afla sub influența alcoolului. Acesta este cercetat pentru vătămare corporală. Polițiștii de circulație sunt la fața locului pentru stabilirea condițiilor exacte ale producerii accidentului.