Urmează restructurări în sectorul public. Anunţul a fost făcut de premierul Ludovic Orban, după o întâlnire cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la care a participat şi ministrul de finanţe.
S-a discutat chiar despre o posibilă îngheţare a salariilor, soluţie avansată în această dimineaţă de Mugur Isărescu.
În ultimele zile, premierul şi ministrul de Finanţe, au lansat avertismente îngrijorătoare în legătură cu banii românilor. „Nu mai sunt bani de salarii în multe domenii”, spun aceştia. Şi Mugur Isărescu a declarat , în această dimineaţă , că îngheţarea salariilor ar fi o soluţie, informează antena3.