Un cuplu cunoscut din Botoșani și-a încercat norocul la cel mai tare show de gătit din România- Chefi la cuțite. Designerul vestimentar Marian Istrate și cântăreața de muzică populară Georgiana Spinu Istrate s-au prezentat în acest sezon, în fața celor trei chefi ai emisiunii, cu o prăjitură lava cake, cu care Georgiana l-a cucerit pe Marian, iar tânărul designer a făcut un pește la cuptor cu murături.
Cei doi au trecut de preselecții, dar într-un final au ieșit din concurs.
„Pentru noi, experiența “Chefi la cuțite” a fost wow și s-a încheiat în această seară! A fost intens, am avut emoții, ne-am fâsticit, am tremurat, însă am rămas cu amintiri prețioase, am legat prietenii la care ținem mult și ne-am atins scopul! Vă mulțumim pentru că ne-ați urmărit, pentru că ne-ați susținut! Vă mulțumim pentru toate părerile, au ajuns la urechile nostre, atât cele bune, cât și celelalte (pe care ar fi mișto să vi le asumați, dacă tot le lansați) Îndemnul nostru este să încercați și voi, pentru că este intr-adevăr o experiență unică”, a spus Georgiana.