Un botoșănean de 32 de ani a făcut un scandal monstru, după ce tatăl său, de 68 de ani, a sunat la 112 pentru a cere sprijinul cadrelor medicale să-l ducă la Psihiatrie.
Bătrânul locuiește într-un apartament de pe strada Octav Onicescu și când a văzut că fiul său este agresiv, a chemat ambulanța. Numai că acesta din urmă a auzit convorbirea și , revoltat, și-a amenințat tatăl că va da foc la locuință, cu ei în casă.
A blocat ușa, iar în momentul în care cadrele medicale au ajuns la fața locului, nu au putut intrat, cerând sprijinul pompierilor și polițiștilor.
Oamenii legii au ajuns la fața locului și după ce l-au convins să deschidă ușa, l-au imobilizat pe individ și l-au dus la Psihiatrie.
Scandalagiul a fost amendat cu 400 lei.