Cinci tineri cu vârste între 15 și 18 ani, din Botoșani și Neamț, au fost reținuți de polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Roman după ce au tâlhărit un tânăr de 20 de ani, într-un parc.
Totul s-a petrecut pe 2 noiembrie, când poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Roman au fost sesizaţi de către un tânăr, de 20 de ani, din Stăniţa, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras, prin acte de violenţă, o sumă de bani şi telefonul mobil.
În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat persoanele bănuite de comiterea faptei, pe care le-au condus la sediul poliţiei, în vederea continuării cercetărilor.
Din cercetări a reieşit că, în noaptea de 1-2 noiembrie, în jurul orei 3.00, cinci tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani, din Neamţ şi Botoşani, ar fi atras persoana vătămată în parcul din municipiul Roman, iar prin acte de violenţă ar fi deposedat-o de aproximativ 1.000 de euro şi telefonul mobil.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate de polițiști și restituit persoanei vătămate.
În urma documentării activităţii infracţionale, cei cinci au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore și introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamţ, fiind cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată.
La data de 2 noiembrie, cei cinci au fost prezentaţi instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.