Lucrările la două drumuri județene, prinse a fi modernizate prin Programul PNDL II vor fi scoase pentru a treia oară la licitație.
Este vorba de drumul DJ 293, Coţuşca – Ghireni – DN 24C, de 6,65 kilometri, unde s-a înscris firma Conrec, dar care a fost eliminată din cauză că oferta depusă depășea suma scoasă la licitație.
”Dacă depășește 15% peste valoarea scoasă la licitație, constructorul este eliminat”, a declarat președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți.
Și lucrarea de la drumul Dimăcheni – Corlăteni va fi scoasă iar la licitație, după ce la licitația precedentă nu s-a înscris nicio firmă.
Prima licitație pentru cele două tronsoane de drumuri județene a fost câștigată de către Tehnic Asist, însă ulterior firma a reziliat contractele.