Liviu Axinte, liderul LSI: Faptul ca se impune directorilor ca obligatie de serviciu sa actioneze impotriva propriilor angajati, mi se pare o incalcare a unor prevederi legale

campania.jpg

Reprezentantii Ligii Sindicatelor din Invatamint Botosani considera o incalcare a legii faptul ca Ministerul Educatiei a impus, prin Inspectoratul Scolar Judetean, directorilor de scoli sa intervina in aminarea deciziilor Tribunalului, in procesele care sunt inca pe rolul instantei cu privire la majorarile salariale. Oficialii MEC au solicitat printr-o adresa ISJ sa centralizeze situatia privind hotaririle judecatoresti din invatamintul botosanean si totodata au transmis si niste cereri tip prin care se solicita directorilor de scoli sa depuna cereri in instanta impotriva cadrelor didactice.

"Faptul ca se impune directorilor ca obligatie de serviciu sa actioneze impotriva propriilor angajati, mi se pare o incalcare a unor prevederi legale. Noi, cele doua sindicate, am remis o adresa comuna catre scoli prin care ne-am exprimat pozitia noastra sugerind directorilor sa nu dea curs acelor solicitari de a depune cereri in instanta impotriva oamenilor. Multe dintre ele nici nu au suport legal. Faptul ca nu au suport legal se va vedea in instanta, cand se va ajunge sa se judece o asemenea cerere", a precizat Liviu Axinte, liderul LSI Botosani. Acesta spune ca Ministerul Educatiei incearca pe toate caile sa puna piedici si sa blocheze aplicarea legii in Romania.

"Vreau sa comunic ca nu suntem singulari in aceasta situatie. Mai este judetul Suceava, iar in perioada urmatoare urmeaza si alte judete. Urmeaza o generalizare a hotaririlor in intrega tara. S-au blocat salariile din cauza unor prevederi birocratice excesive care au fost impuse de Ministerul Educatiei. Trei oameni de la ISJ nu pot calcula salariile la toate unitatile de invatamint din judet. Este imposibil. Inspectoratului i s-a impus sa faca asa ceva ca sarcina de serviciu, insa acea nota trimisa de minister nu respecta continutul cadrului normativ al Hotaririi de Guvern", a mai spus Axinte.

Castilio.JPG