Sfârşit teribil pentru o mamă din Bacău. Femeia, în vârstă de 36 de ani, a fost înjunghiată mortal de iubitul ei, căruia gelozia i-a luat minţile. În acest timp, cei doi copii ai săi se aflau în locuinţă. Cel care a anunţat poliţia a fost chiar ucigaşul. A încercat să-i pună însă pe anchetatori pe o pistă falsă, scrie Observator.tv.
Femeia locuia cu chirie într-un apartament din Bacău şi avea doi copii de 4, respectiv 5 ani. Îşi făcuse şi un iubit, cu 7 ani mai tânăr. Extrem de gelos, după cum recunoaşte chiar el.
Acum două seri, i-a găsit în telefon nişte apeluri de la un alt bărbat. Enervat, a luat cuţitul şi a înjunghiat-o în inimă. În acest timp, copiii se aflau într-o cameră alăturată.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă.
Cei doi copii care au rămas orfani de mamă au fost preluați de autorităţi şi vor rămâne într-un centru de plasament până la finalizarea cercetărilor.