Un copil de numai doi ani din Nichiteni se zbate intre viata si moarte din cauza unei raceli severe care nu a fost tratata corespunzator. Copilul a ajuns, luni, in stare grava la Spitalul de Copii, dupa ce parintii acestora au apelat la sprijinul cadrelor medicale de pe ambulanta. Parintii au declarat medicilor ca micutul este bolnav de patru zile si ca toti membrii familiei au fost imbolnaviti de o viroza respiratorie. Potrivit medicilor pediatri, copilul a fost internat cu diagnosticul insuficienta respiratorie acuta, in observatie stare toxica septica.
"Copilul a fost adus la spital deshidratat cu starea generala grava. Medicii vor face tot posibilul pentru ca micutul sa fie salvat, insa functie de evolutia bolii se va stabili daca cazul va fi directionat catre spitalul de specialitate din Iasi", a precizat medicul Livia Mihalache, managerul Spitalului de Copii.
Medicii sunt insa rezervati in privinta sanselor de supravietuire a micutului.